|
Un grup de voluntari dintre angajaţii firmei SUMIDA au avut iniţiativa plantării în zona de agrement a Jimboliei, în jurul bălţilor 5 şi 6 a aproximativ 450 de puieţi de salcii. Ei doresc ca în primăvară să reia această acţiune la care speră să atragă şi alţi voluntari din oraş.
Petruţa D. Cătălina, care face parte din grupul de voluntari, a adresat primăriei un mesaj de suflet pe care ne face plăcere să vi-l redăm:
„John Ruskin, scriitor, critic de artă şi filozof englez, spunea că "Cea mai mare recompensă pentru munca unei persoane nu este ceea ce primeşte pentru ea, dar ceea ce devine datorită ei". Eu vreau să cred că se referea la voluntariat, acel lucru pe care o persoană îl face de bunăvoie, fără constrângere, dezinteresat, din liber consimţământ. O mai bună descriere a voluntariatului se dă în Legea Voluntariatului, publicată în Monitorul Oficial al României prima dată în 2001, fiind completată şi modificată în mai multe etape până în prezent: "Voluntariatul este activitatea de interes public desfaşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul
altora, fără a primi o contraprestaţie materială."
Serviciile de voluntariat s-au răspândit în întreaga lume între anii 1920 şi 1930, fiind privite ca o modalitate de a forma prietenii între tinerii din ţări diferite. La prima vedere pare o chestiune liberă şi care ţine doar de voinţa unui om. În practică, este legiferată în câteva state ale lumii, celelalte având reglementări specifice pe domenii care fac referire la voluntariat.
In Romania, voluntariatul este în plină dezvoltar. Exemplu poate fi compania de consultanţă PRAIS Corporated Communications, care a creat Fundaţia Prais pentru a contribui la dezvoltarea de proiecte în domeniul educaţiei tinerei generaţii, protecţiei mediului şi sprijinirii culturii. Proiectul pentru protecţia mediului se numeşte « Milioane de oameni, milioane de copaci » şi a ajuns o mişcare naţională.
La firma SUMIDA am reuşit să ne strângem o mână de oameni care, pe timp de criză, am plantat în jurul băltilor 5 şi 6 la Jimbolia, în jur de 450 de salcii. Sperăm că acestea vor rămâne neatinse de mâinile vandalilor şi vor reuşi să îmbrace şi să înfrumuseţeze pentru mult timp locul ce până acum era plin de scaieţi şi buruieni sau pur şi simplu gol. Sperăm că vom reuşi şi în primăvară o altă plantare, şi nu numai în primăvară. Aşteptăm cât mai multă lume să fie altruistă şi să înţeleagă că voluntariatul este o componentă fundamentală a societăţii civile care însufleţeşte cele mai nobile aspiraţii ale omului: pacea, libertatea, oportunitatea, siguranţa şi justiţia pentru toate persoanele.
Dacă mai aveti nevoie de motive să fiţi voluntari, vă pot da câteva: îţi faci noi prieteni, îţi petreci timpul într-un mod plăcut şi util, îţi asumi o răspundere, realizezi ceva, faci parte dintr-o echipă, contribui la susţinerea unei cauze în care crezi.
Aş încheia tot cu un citat : "Dacă vrem să trăim într-o lume mai bună
trebuie să contribuim la crearea ei" (Mahatma Gandhi).
Comisia Europeana a lansat Anul european al voluntariatului 2011: "Ofera-te voluntar! Schimba ceva!"
"Daca dorim ca sperantele noastre de a construi o lume mai buna si mai sigura sa nu devina doar o iluzie, avem nevoie, mai mult ca niciodata, de implicarea voluntarilor". In acest spirit, 100 de milioane de europeni isi dedica timpul si experienta pentru a-i ajuta pe cei care se afla in dificultate, contribuind la dezvoltarea comunitatilor in care traiesc.
Un profesor de arta pensionat le vorbeste vizitatorilor straini dintr-un muzeu despre capodoperele europene, un student de liceu le citeste copiilor bolnavi dintr-un spital, sau un fost fotbalist de echipa nationala este antrenor la o echipa de cartier. Exista mii de modalitati prin care oamenii pot produce o schimbare. Pentru a evidentia aceste eforturi si pentru a incuraja cat mai multi cetateni sa li se alature, Comisia Europeana a inaugurat astazi Anul european al voluntariatului 2011. Vicepresedintele Viviane Reding, comisar european pentru justitie, drepturi fundamentale si cetatenie, alaturi de Jean-Marc Delizée, secretar de stat federal pentru afaceri sociale al Belgiei si de Marian Harkin, deputat european, au prezentat sloganul anului: „Ofera-te voluntar! Schimba ceva!” (citeşte mai mult http://www.euractiv.ro/index.html/articles|displayArticle?articleID=21569 )
|