2. Scurta prezentare a proiectului
Proiectul urmăreşte consolidarea capacităţilor de cooperare şi dezvoltarea afacerilor şi a agriculturii în cele două microregiuni partenere. Pe parcursul unui an vor avea loc numeroase întâlniri transfrontaliere la care vor participa aprox. 700 de persoane din localităţile aparţinătoare celor două microregiuni partenere, alte circa 50 de persoane fiind implicate în buna desfăşurare a activităţilor, care vor presupune crearea parcului agro-inovativ de 30.000 m2 care va găzdui centrul de expoziţie Expo-Ripensis de 325.38 m2. Ca parte a centrului, un spaţiu de expoziţie/ sală de conferinţă va fi creată, care poate găzdui 150 de participanţi şi două birouri pentru partenerul sârb şi român.Implementarea acestui proiect a constituit o nouă abordare a viitorului agriculturii microregionale, bazată pe protecţia mediului, apei, aerului şi solului, în care producţia de produse ecologice are o pondere însemnată. Deasemnea prin acest proiect ne-am dorit să sprijinim dezvoltarea în cele două microregiuni a activităţilor economice non-agricole, precum serviciile destinate populaţiei, agro-turismul, turismul rural şi de agrement prin dezvoltarea spiritului antreprenorial al unui segment larg de populaţie, mai ales tineri.
Principalul rezultat al proiectului va consta în construirea în oraşul Jimbolia, în imediata învecinare cu Vama Jimbolia, la nici 3 km de aceasta, a unui Parc Agro-inovativ „Expo Ripensis” cu scop de promovare a afacerilor şi produselor agricole în Banatul Românesc şi Sârbesc.
Strategia de dezvoltare agro-inovatoare a microregiunilor Banat-Ripensis, România şi Banatului de Nord, Serbia, 2008-2013 este un alt rezultat a proiectului şi are ca obiective atât prezentarea cadrului în care încep activităţile de cooperare în domeniul agricol între cele 2 microregiuni partenere, precum şi a planului de marketing care trebuie urmat în vederea atingerii cu succes a scopului Parcului Agro-inovativ Expo-Ripensis.
Elaborarea Strategiei de dezvoltare agro-inovativă este un proiect pilot pentru zona Banatului românesc şi sârbesc şi este, înainte de toate, un instrument de marketing al celor două teritorii, iar crearea Parcului Agro-Inovativ, în care îşi vor desfăşura activitatea împreună parteneri români şi sârbi, constituie prima iniţiativă de acest gen din judeţul Timiş.
Agricultura şi industria agro-alimentară sunt şi vor rămâne, domenii de referinţă a economiei din Banat, indiferent că este vorba despre cel românesc sau sârbesc, motiv pentru care am considerat important să ne îngrijim de viitorul lor, să încercăm să anticipăm tendinţele şi potenţialele surse de finanţare. În contextul actual, când România este deja membră a Uniunii Europene, şi ne aşteptăm ca şi Serbia să devină, într-un viitor nu foarte îndepărtat, elaborarea unei strategii agro-inovatoare pe termen mediu este primul pas spre dezvoltarea unei euro-regiuni la graniţa româno-sârbo-maghiară.
|